Fermentul  politic  actual – încotro?

08 Martie 2010 09:44 | Opinii
Gavril Dejeu

Nu se poate tăgădui că evoluţia organizatorică a vieţii politice a urmat, cu neînsemnate sincope, un sens de coagulare, de simplificare a registrului, direcţie necesitată practic de alinierea tot mai apropiată spre cei doi poli ai funcţiunii democratice, puterea şi opoziţia.

Dintr-o multitudine de partide cu care ne-a „cadorisit” revoluţia, s-au impus până la urmă şi până la această oră, trei. Se cunoaşte procesul de metamorfoză prin care au trecut cu toatele până să ajungă la starea actuală.
Fenomenul nu este singular şi nu neaparat românesc. Este unul, ca să-i spunem aşa, fiziologic, menit să regleze, să consolideze funcţionarea eşafodajului democratic. Avem în acest sens exemplul americii, al Angliei, care au reuşit să reducă, să simplifice până la aproape totala contopire, polurile de organizare politică cu cei doi termeni ai funcţiunii democratice. Ne aflăm şi noi deci pe o astfel de traiectorie, dar nu lipsită de turbulenţe. Mai deună-zi îşi anunţa dispariţia de pe scenă PIN-ul lui Guşă. La ordinea zilei este sucombarea PNGCD-ului lui Becali. După ce şi-a pierdut mentorul, PC-ul lui Voiculescu abia îşi trage sufletul. PRM-ul îşi încordează muşchii pentru a reveni la prag. PNŢCD-ul lui Coposu se zbate pentru supravieţuire. Practic avem deci la ora actuală trei partide, PDL, PSD şi PNL care se bat cu o înverşunare atroce pentru întâietate, pentru putere. În specificitate conjuncturală, UDMR-ul, care de altfel nu este un partid, ci mai degrabă o mişcare, se socoate separat, având în vedere scopurile proprii pe care le urmăreşte.
Ca şi cum bătălia a lor trei pe două locuri n-ar fi fost îndeajuns, mai nou tinde să apară un al patrulea competitor cu muşchii încordaţi, element perturbator care aduce cu sine ceva întrebări : ce se vrea, ce doreşte şi de ce? Va complica jocul pe tabela de şah imprimând evoluţiei un sens invers sau va contribui la lipezirea spre doi competitori ? Şi dincolo de voinţa sau scopurile exprimate, cum îl va asimila – dacă va avea o atare oportunitate – viaţa politică românească? Analiza detaliată a mişcărilor în curs nu oferă posibilitatea conturării, cel puţin pe termern scurt, a tabloului politic consolidat. Încă ne găsim în faza în care goana după putere – atu-ul necontestat al primordialităţii - obstaculează orânduirea doctrinară. Mai departe şi în final însă, aşezarea în configuraţia registrului politic va fi determinată tot de orientarea doctrinară căci altminteri, riscăm să exceptăm de la evoluţia firească aproape unanimă, să rămânem cantonaţi la infinit în chingile oarbe ale simplei bătălii pentru putere, cu toate urmările ei nefaste. PDL-ul îşi reclamă stăpânirea polului de dreapta. Pentru aceasta încearcă un viraj de proporţii aproape istorice, în ideea de a-şi asimila tezele creştin-democraţiei. Grupul conturat în jurul Monicăi Macovei, căreia i s-au apropiat Cristian Preda şi Sever Voinescu precum şi un mănunchi provenit din PNŢCD, tinde să aşeze prima cărămidă. Pare a ţine de mistrie şi Vasile Blaga.
Dar rămân destui pedelişti, de soiul spre exemplu a lui Berceanu, în poziţii cheie, care nu digeră condimentul. Nu va fi uşor, însă până la urmă numai asta e cărarea, dacă vor să se înstăpânească pe dreapta. I-ar ajuta principiul de dreptate socială care atenuează asperităţile riguroase ale unei drepte implacabile cu care nu sunt exersaţi. La rândul lor, cel puţin până la ora actuală ritos declarativ, liberalii vor şi ei să fie stăpânii dreptei. Invocă tradiţia. Doar că nu se comportă ca atare. Tunurile liberale cu caracter de upercut, aplicate finanţelor şi economiei, deseori sprijiniţi sau în complicitate cu FSN-ul şi succesorii lui, i-au decredibilizat. O încercare de a mima neoliberalismul se izbeşte de zidul oligarhic liberal bine înstăpânit şi care manevrează barca din umbră. În fine, rămâne ca stânga să fie apanajul PSD-ului. Pe care noul său preşedinte l-ar dori modernizat până la o social-democraţie curată. Putem crede în sinceritatea sa dar nu şi în puterile sale. Tânărul încă nu a realizat pe deplin cu cine are de-aface. Cum să-i aduci la un astfel de numitor pe Iliescu, Năstase, Hrebenciuc et comp.?
Pentru aceasta ar trebui să se nască a doua oară. Sau în cel mai bun caz să se spele de păcate cu loţiunea justiţiei, atât de greu mirositoare pentru ei. De altfel, este de remarcat că starea încremenită din sânul PSD i-a determinat pe mulţi şi printre ei oameni de certă valoare, să părăsească rândurile înspre alte orizonturi. Care or fi acelea, iată o întrebare ce-şi aşteaptă răspunsul căci, mişcarea în sine pare a marca o importanţă aproape decisivă pentru reaşezarea pe viitorul portativ politic. Într-o primă reacţie, s-a spus că se vrea o structură de centru-stânga, în ideea de a disloca în final PSD-ul. Apoi, mai nou, se vorbeşte de o poziţie de centru. Este destul de greu de închipuit că vor reuşi să consolideze un nou centru de greutate, un nou pol la mijlocul partiturii. Corespunde adevărului că în viziune modernă, polii extremi stânga-dreapta îşi netezesc asperităţile întinzând tentacole spre centru ceea ce le-ar veni în întâmpinare dar, formula nu se potriveşte cu dogma democratică : putere şi opoziţie. Vor reuşi să devină o forţă în competiţie, să concureze cu PSD-ul pe aria centru stânga? Vor întinde în final mâna din nou PSD-ului pentru o nouă stângă? Se pare că cele mai mari frământări, cu cele mai mari semne de întrebare, se aşteaptă pe acest fronton. Se vorbeşte însă şi de o diabolică manevră atribuită lui Băsescu.
Este adevărat că mişcarea tinde să slăbească atât PSD-ul cât şi PNL-ul. Contrariant, cele două partide par să-şi aducă obolul. Ba se mai vorbeşte că, ademeniţi de putere, noii arhitecţi ar înclina să dea mâna în final cu PDL. Ar fi într-adevăr, o mişcare magistrală, descumpănind stânga, adjudecându-şi copios dreapta şi centru-dreapta. Ar fi o grea lovitură şi pentru PNL. S-ar putea merge până la obţinerea unei majorităţi confortabile, apte a le asigura pe mai departe guvernarea. Dar dacă n-o fi aşa ? Dacă noua grupare se va constitui ca un centru de putere de sine, pe linia de centru, pe un capitalism cu faţă umană, vorba lui Adrian Sârbu? Ei bine, atunci lucrurile în loc să se simplifice, dimpotrivă se vor complica mai rău de cum sunt acum. Într-o atare ipoteză ne-ar aştepta runde furibunde de bătălie pentru putere cu perpetuarea consecinţelor nefaste de până acum. S-ar putea însă ca cel puţin pe termen scurt, alegătorii decidenţi să fie mai realişti decât politicienii, să ţină seama nu atât de orientarea doctrinară cât de voinţa şi capacitatea efectivă de realizare a unor paşi concreţi în reformă : economie, finanţe, asigurări sociale, justiţie. Ar fi şi cel mai bun criteriu.

vizualizari: 57

•  Fii primul care comentează!

• Opinia ta:

  Nume:
  Comentariu: